Pamflet, Satiră și Umor. Glumele care demască realitatea. Tot ce nu ți-a spus presa… de rușine.

Suspecţi de furtul mâinii muzei lui Eminescu

mana eminescu

[xyz-ihs snippet=”Ouatu-Haineala”]

Un fenomen inexplicabil dă bătăi de cap de aproape 20 de ani primăriei din Galați. În fiecare an, mâna cu făclie a muzei din ansamblul sculptural dedicat lui Mihai Eminescu dispare. Misterul a rămas neelucidat mult timp. Întâi a fost bănuit un psihopat care a vrut să facă mișto de autorități și să se distreze, apoi, camerele de supraveghere au prins niște siluete care dansau provocator şi arătau semnul păcii și alte gesturi obscene în faţa monumentului. Mâna cu făclie a fost furată de 25 de ori şi sculptorul care tot făcea copii an de an s-a săturat să tot croiască la replică. Două din copii sunt păstrate preventiv într-un sertar încuiat al primăriei şi se montează la ocazii speciale.
Ca să preîntâmpine minunea, polițiștii locali dansează ei ritualic pe lângă monumentul lui Mihai Eminescu.

Teorii halucinante
Autoritățile au demarat o amplă anchetă pentru a pune odată capăt misterului. Reporterii Defecţi s-au implicat în caz şi au identificat mai mulți presupuși făptași și, culmea, toți revendică atentatul la integritatea statuii.
Una din piste a dus la un psihopat care, în urma unui accident a rămas fără o mână. Acesta spune că fura an de an mâna statuii pentru a aprinde focul în sobă cu făclia muzei, însă aceasta nu lua foc oricâte eforturi ar fi făcut și, peste toate, niciuna din mâini nu i se potrivea.
O a doua pistă a dus către un colecționar fanatic. Acesta şi-ar fi umplut un corp întreg de mobilier cu mâinile furate, pe fiecare îmbrăcând-o în folie de aur și dându-i o denumire.
O altă pistă duce către un cartofor scăpătat, despre care prietenii spun că are “mână moartă”, adică nu mai câştigă de ani de zile, aşa că mâinile muzei lui Eminescu i-ar putea schimba norocul.
O variantă oarecum plauzibilă ar fi cea cu femeia internată la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean, care are o obsesie cu scărpinatul şi care, de asemenea, își roade unghiile sistematic, aşa că mâna statuii era ideală pentru un scărpinat pe cinste.
Gura lumii mai vorbeşte despre un lider al lumii interlope, care şi-a făcut un palat cu acoperişuri în formă de pagodă şi cu gard cu stâlpişori, pe fiecare stâlp montându-şi câte o mână cu făclie care să lumineze noaptea, acesta este un nou trend local printre interlopii gălăţeni. Din păcate, interlopului îi lipsesc 8 mâini şi spune că speră să mai trăiască măcar 8 ani pentru a-şi vedea opera desăvârşită, fiind bolnav de hippopotomonstrosesquippedaliophobia, adică teama de a rosti cuvinte lungi, inteligibile.
O ultimă variantă ar fi că mâinile sunt furate de un grup infracţional de perverşi, care execută un dans ritualic în jurul statuii, după care iau obiectul cu pricina pentru a-l folosi în scopuri sexuale de cea mai joasă speţă şi pentru a se şterge cu ea la fund.
Însă, o teorie de ultimă oră dă peste cap totul. Statuia a fost urmărită prin satelit, cu ajutorul militarilor americani stabiliţi la baza de la Mihail Kogălniceanu. De 2 ani, statuia se dă jos de pe soclu şi îşi ascunde singură mâna, pentru a pune capăt odată tuturor acestor mistere şi speculaţii.

Comentezi?!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top