Zamolxis te iubește… dacă ai făcut Bucegii în șlapi

[xyz-ihs snippet=”Kay-Jay”]

Pantofari din toate țările, uniți-vă! Puțin probabil însă, la noi există un cult pentru mersul la munte în șlapi și pantofi, la ei, echipamentul de munte e sfânt, puține șanse ca cei cu inima română să-și dea mână în mână cu occidentalii ăia care fac mereu reclamă la echipamentul de hiking, trekking și escaladă, dar, voința contează, ca să te vadă lumea pe Facebook că ai urcat și tu Bucegii, e musai să bați la pas bulevardele de la Piatra Arsă și Babele, nu contează pe ce-ai pus mâna din șifonier prima dată.

Bă, să faci Piatra Arsă – Crucea de pe Caraiman e o ispravă, drumul e mai lung decât zici tu, ca și ăla de la Babele la Omu, zici că hopa, treci curba aia și ești pe-aproape, Bucegii ăștia au o caracteristică, nimic nu e atât de aproape cum pare și te pomenești că mergi ore bune, te mai agăți și de lanț dacă te țin curelele și nu faci calea-ntoarsă amețit și tremurându-ți picioarele ca la Parkinson, iar dacă treci de Cruce, găsești înfipte-n iarbă vestigii dacice din aluminiu, se vede treaba că, după ce au ars viile să le sece gâtlejurile cotropitorilor, dacii liberi s-au apucat de făcut bere și urmele lor sunt vizibile cu ochiul liber, mai ales la Zamolxis acasă.

Mai “izi” e ca pantofarul și manelarul român să facă Piatra Arsă – Babele, e relativ ușor, le mai ies unora plămânii pe gură și sufletul prin pori, gâfâie ca naiba când urcă alea câteva zeci de metri mai nașpa, dar important e că nici șlapii cu maieu, nici pantofii bot-de rață cu cămașă pe trup a la Guță, nici sandalele de lac asortate cu poșetuță, nici rochiță vânturată de alizeele turbate nu te împiedică să participi la ritualul inițiatic de la Băbăciuni. E dovada supremă a voinței și abnegației cocalaresco-manelărești. Merg, deci sunt viu!

Zamolxis îi iubește pe toți ce fac pelerinajul, pe cei ce-și cară iubitele-n cârcă, copiii în cărucior și pe care pantofiorii de oraș i-au ros atât de tare încât a trebuit să facă drumul crucii mă-sii în șosetuțe sau la pielea goală a piciorului, Zamolxis îi iubește chiar și pe aceia care au săpat adânc în fața roasă de vânturi a Sfinxului, în pielea scorojită a Babetelor și-n temelia, ușa și lanțurile oțelite ale Crucii numele proștilor pe toate gardurile.

Dacă ai ajuns la Babele chiar și în pantofi, pe ușa unui vechi vestigiu de beton scrie mare: Zamolxis te iubește!